Xerox a lansat 3 noi imprimante multifuncţionale pentru birouri mici şi work from home: C315, B305 şi B315

Noile imprimante multifuncţionale Xerox C315, B305 și B315 sunt silenţioase, compacte, ideale pentru birouri mici sau work from home.

Toate modelele oferă suport integrat pentru AirPrint, Mopria, Wi-Fi și Wi-Fi Direct – pentru cei care folosesc zilnic dispozitive mobile. În plus, fiecare echipament este încorporat în programul de reciclare a cartușelor Green World Alliance* care reduce impactul produselor destinate imprimantelor asupra mediului.

Color sau mono (alb-negru), cu viteze de la 33 la 40 de pagini pe minut, Xerox C315, Xerox B305 și Xerox B315 sunt dedicate utilizatorilor sau firmelor care tipăresc aproximativ 5-6000 de pagini pe lună. Toate trei au garanţie 12 luni cu posibilitate de prelungire la 24 sau 36 de luni. Apasă butonul cere o ofertă pentru detalii şi preţuri.

Merită amintit şi că noile echipamente tipăresc duplex, în plus B315 şi C315 scanează duplex, iar o noutate importantă pentru o imprimantă multifuncţională din această clasă e că B315 este dotată cu opţiunea single pass (scanare duală).

Toate cele trei multifuncţionale au acces la Workflow Central, o suită de aplicaţii prin care fiecare utilizator îşi poate eficientiza lucrul cu documentele, fie că lucrează de-acasă, de la birou sau de pe drum.

Îmbunătăţeşte-ţi performanţele cu aplicaţiile smart

Xerox Workflow Central este o platformă cloud securizată pentru birourile mici, care oferă acces la o serie de aplicaţii care îmbunătăţesc şi simplifică fluxul de lucru cu imprimantele:

Transformă scrisul de mână în text (Xerox Note Converter) – converteşte bileţele scrise de mână într-un document digital editabil, cu ajutorul imprimantei.

Tradu documentele (Xerox Translate and Print) – tradu documentele tipărite din şi în 46 de limbi, păstrând formatul textului, direct din imprimantă.

Transformă în audio (Xerox Audio Documents) – converteşte un document tipărit într-un fişier audio (mp3) prin imprimantă.

Şi altele. Pentru mai multe detalii legate de automatizarea şi simplificarea proceselor de lucru cu ajutorul aplicaţiilor inteligente, contactaţi-ne.