Drumul către dezvoltarea și susținerea unei afaceri viabile și profitabile este plin de provocări, pe care antreprenorii sunt nevoiți să le transforme în oportunități pentru a-și atinge scopurile precise. Schimbarea reală pornește de la pasiune, determinare, muncă dedicată și, printre altele, de la alegerea unui echipament de print digital performant. Pe fondul unei piețe în continuă schimbare, unde viteza și volumele mari de producție primează, companiile mici și mijlocii sunt nevoite să găsească opțiuni eficiente pentru a livra constant materiale de înaltă calitate. Descoperă în cele ce urmează ce sunt echipamentele de tipar digital, în ce domenii sunt necesare, care sunt cele mai bune prese digitale de print color, precum și cum poți să o alegi pe cea potrivită nevoilor tale de imprimare.
Cuprins:
- Ce este o presă digitală de printare color și cum funcționează?
- Care sunt cele mai bune echipamente de producție pentru print color?
Ce este o presă digitală de printare color și cum funcționează?
Echipamentul de producție color este format din dispozitive tipografice specializate în imprimarea de mare volum, pe care le poți utiliza cu scopul de a produce diferite tipuri de documente și materiale grafice de înaltă calitate. Fiecare companie care își desfășoară activitatea într-un domeniu unde vizualul contează cel mai mult, iar capacitatea de a reproduce cu fidelitate culorile este o condiție importantă are nevoie de astfel de utilaje tipografice pentru a obține rezultate spectaculoase.
Atât imprimantele de producție, cât și presele digitale color folosesc deopotrivă tehnologii avansate de imprimare, precum cea cu laser. Acest lucru le permite să gestioneze diverse dimensiuni ale hârtiei, să asigure o calitate excepțională a imaginilor și, în același timp, să realizeze finisaje speciale, cum ar fi perforarea, tăierea longitudinală și plierea.
În ce domenii se folosesc echipamentele de tipar digital?
Echipamentele de tipar digital vin la pachet cu o serie impresionantă de beneficii și avantaje, care pot lucra în avantajul multor companii. Iată în ce domenii pot fi utilizare cu încredere:
- Publicitate și marketing: în aceste industrii, atenția la detalii poate face diferența dintre fidelizarea unui client și pierderea lui în detrimentul competiției. Așadar, producerea de afișe, broșuri, flyere, rapoarte sau diverse materiale de marketing trebuie să fie realizată fără cusur
- Domeniul editorial: tipărirea de reviste, cataloage ori cărți este posibilă doar cu ajutorul imprimantelor digitale performante
- Design și fotografie: când ai nevoie să realizezi postere ori fotografii cu dimensiuni particulare, echipamentele de producție color se dovedesc a fi opțiunea ideală.
Care sunt cele mai bune echipamente de producție pentru print color?
Îți dorești să faci o serie de schimbări majore în cadrul companiei tale, însă nu știi exact de unde să începi? Gesturile mici fac diferența, iar, în cazul de față, te sfătuim să pui accent pe inovație și echipamente de tipar performante, care te vor ajuta să crești productivitatea echipei. Iată trei recomandări de imprimante de producție color și prese digitale dintre care poți alege varianta câștigătoare:
Imprimanta color Xerox PrimeLink C9070
Cu siguranță, atât tu, cât și clienții tăi vor aprecia performanța impresionantă a imprimantei color Xerox PrimeLink C9070. Acest model de MFP (Multi-function printer) îndeplinește toate sarcinile de care ai nevoie, totul într-un singur aparat. De la copiere, scanare ori tipărire, toate materialele media – fișiere de tip XLS pentru bannere creative, broșuri, rapoarte și buletine informative – vor avea un aspect de invidiat și o finisare profesională.
Deși vorbim despre un echipament MFP de tip entry-level, această caracteristică nu trebuie să-ți distragă atenția de la particularitățile sale cu adevărat nemaipomenite. De la calitatea superioară a imaginilor la automatizare și securitate, această imprimantă digitală aduce flexibilitate și crește productivitatea fluxului de lucru al echipei tale.
Specificații tehnice
Când ai nevoie de materiale excepționale, nu mai trebuie să faci concesii. Imprimanta color Xerox PrimeLink C9070 are o gamă de capete frontale digitale, potrivite pentru fiecare mediu de imprimare. Rezoluția 2400 x 2400 DPI înseamnă că vei obține, de fiecare dată, documente printate în linii fine, cu imagini vii și tranziții în culori clare, chiar și la viteze de până la 70 ppm color, respectiv până la 75 ppm în varianta de negru. Tonerul EA cu un punct de topire scăzut te asigură de faptul că imprimanta digitală este mereu pregătită pentru o nouă sesiune de tipărire, fără a necesita timp suplimentar pentru încălzire.
Eficientizarea proceselor de lucru dintr-o companie pornește de la viziunea antreprenorului și este susținută de imprimante digitale de excepție, precum Xerox PrimeLink C9070. O imagine clară este susținută de tehnologia Xerox® CMYK Plus, integrată în acest tip de echipament tipografic. Pe măsură ce testezi și experimentezi tonerele speciale CMYK, vei observa că felicitările, invitațiile și bannerele cu dimensiunea de 330 x 660 mm vor fi mai creative. Acest lucru se datorează nuanțelor de auriu, argintiu, alb, transparent ori celor de albastru, magenta și galben toate în variante fluorescente, care strălucesc sub lumina ultravioletă.
⏩ Citește mai departe în articolul Roxer despre presele digitale și capacitatea de a tipări „dincolo de CMYK”.
Securitate
Xerox PrintLink C9070 MFP promite să păstreze proiectele tale în siguranță, departe de atacurile cibernetice. Chiar dacă toți membrii echipei tale printează de la depărtare orice document au nevoie, criptarea datelor și controlul accesului sunt asigurate de programul ConnectKey®.
Presa Xerox Versant 280
Presa Xerox Versant 280 îți permite un control facil, datorită interfeței prietenoase și meniului intuitiv, ușor de utilizat, chiar dacă nu ai mai folosit până acum acest tip de echipament tipografic. Recomandată pentru tiraje mici și medii pentru print color de excepție, această presă de producție poate realiza, fără probleme, etichete, cărți de vizită, broșuri lucioase, felicitări și alte soluții personalizate, cu un ciclu de funcționare de până la 750.000 de pagini/lună.
Specificații tehnice
Cu o capacitate de producție sporită, asigurată de un spectrofotometru inline și viteză ASRS cu opțiunea de pachet de performanță (PP), presa Xerox Versant 280 este văzută drept un instrument de automatizare. Asta înseamnă că membrii echipei tale se pot concentra pe realizarea altor sarcini importante, în timp ce documentele sunt realizate cu 25% mai rapid, la fiecare stoc de hârtie mai groasă sau carton, de până la 400 gsm simplex, respectiv 300 gsm duplex.
Dacă intenționezi să realizezi materiale de print color A4 sau A3, această presă de tipar digital le poate imprima la o rezoluție de 2400 x 2400 DPI pentru imagini foarte clare sau 1200 x 1200 x 10 RIP (Raster Image Processor) cu gradienți mai fini pentru o performanță la nivel Ultra HD. Față de tiparul offset care necesită operațiuni adiționale, cel digital te ajută să câștigi timp și calitate.
Totodată, kitul Xerox® Adaptive CMYK+ cu tonere speciale și fluorescente te ajută să imprimi o invitație pe carton negru, cu o nuanță albă strălucitoare, pentru un plus de rafinament.
Securitate
Dacă siguranța este un element important pentru tine, trebuie să știi că modelul Versant 280 are parte de o securitate excepțională. Oferă protecția integrală a datelor și opțiuni de print A3 și A4 securizate.
Xerox Versant 4100 Press
Echipamentul de producție color Xerox Versant 4100 este elementul de care ai nevoie pentru optimizarea costurilor, îmbunătățirea performanței în cadrul companiei și obținerea unor materiale cu adevărat calitative. De la felicitări, cărți de vizită, broșuri lucioase, toate pot să prindă contur.
Specificații tehnice
Dacă ai nevoie de o capacitate de tipărire de până la 250.000 de pagini lunar, atunci presa pentru tipar digital Versant 4100 este opțiunea potrivită pentru afacerea ta. În căutarea unor noi metode de a îmbunătăți productivitatea, creativitatea și performanța, vei vedea că Xerox High Capacity XLS Vacuum Feeder este un element care îți vine în ajutor, mai ales când vrei să folosești coli extra lungi (XLS) de până la 1,2 m. Alimentarea cu hârtie se desfășoară mai repede, ceea ce înseamnă că reduci semnificativ timpul de print color.
Ești la conducerea unei tipografii? Atunci te vei bucura de opțiunea Booklet Maker Finisher, care poate să creeze automat broșuri de până la 120 de pagini. În plus, presa Versant 4100 poate atinge viteze de până la 100 de pagini/minut pentru formatele A4 (52-300 gsm), respectiv 52 de pagini/minut în cazul de print A3. Toate aceste documente sunt procesate și realizate la o calitate ridicată, atât a textului, cât și a imaginilor.
Securitate
Cu presa digitală Versant 4100 pentru printare color nu trebuie să-ți faci griji în privința securității datelor. Aceasta se conformează standardelor de protecție a informațiilor stocate în memoria diverselor echipamente.
După cum vezi, ai la dispoziție o gamă variată de opțiuni atunci când vine vorba despre alegerea unui echipament de producție color sau MFP pentru a realiza materiale de înaltă calitate. Studiază fiecare element al acestor echipamente tipografice și vezi care este varianta ideală pentru nevoile companiei tale.
Sursă foto: Freepik.com