Aţi mai păţit să fiţi arătat cu degetul? Ei bine nu la propriu, doar aşa, să vă ia unii în balon ca şi cum aţi fi făcut într-adevăr ceva rău?
Aşa m-am trezit eu la un moment dat, în mijlocul unei discuţii de natură ecologistă, în care erau blestemaţi duşmanii planetei, luaţi la rând toţi poluatorii de aer şi ape, tăietorii de păduri şi guvernanţii care-i lasă să ne polueze, şi hop şi eu cu maşina pictată de colegii mei de la Colorama cu emblema Xerox şi Roxer Grup în mijlocul problemei.
Am picat la fix. Noi cu Xerox-ul nostru cu tot, care dăm pe mâna oamenilor niste monştrii care înghit nu hârtii, nu copaci, ci păduri intregi. Şi ei încă se gândeau la imprimante, copiatoare, multifuncţionale de birou, cum poti vedea la tot pasul în toate instituţiile. Dacă ar fi ştiut că mie cel mai mult îmi place să vând echipamente de tipar digital, ditamai imprimanta cât o tipografie…
Îmi plac echipamentele mari, nu pentru că sunt ca şi monştrii care înghit pădurile, dar pentru că regăseşti în ele tot ce e mai nou şi mai bun scos din laboratoarele de cercetare Xerox Company.
Xerox nu este doar cea mai veche companie care face copiatoare deja din 1942 , dar şi cea mai veche companie care încearcă în continuu să îmbunătăţească ceea ce face. Mărturie stau cele peste 58.000 de brevete de invenţie înregistrate până la sfârşitul anului 2012, fiecare din aceste invenţii şi-a găsit utilizarea în funcţionarea noilor generaţii de echipamente Xerox.
De exemplu, Xerox a inventat şi foloseşte tonerul „EA-ultra low melt”, cu cea mai mică temperatură de topire, astfel energia consumată la fixarea imaginilor pe hârtia Xerox este mai mică, sau tot Xerox utilizează în echipamente plastic obţinut din biomasă, „Inovative Green component”, care emană în atmosferă în procesul de elaborare a ei, cu 16% mai puţin CO2, de asemenea aparatele Xerox utilizează cuptoare cu inducţie „Induction heating Fuser”, care reduc în continuare consumul de energie în starea de aşteptare (stand by) cu 80 % şi creşte viaţa cuptoarelor reducând astfel cantitatea de deşeuri electronice.
Dar Xerox a demonstrat că este o companie responsabilă ce urmăreşte reducerea impactului asupra mediului, şi prin faptul că la ora actuală este leader mondial în serviciile de mangement al documentelor şi de gestionare a proceselor de business. Asta mai pe româneşte înseamnă că, pe de o parte ajutăm toate firmele care ne solicită consultanţă să-şi ţină sub control procesele de business într-un mod în care să producă cât mai puţine documente pe hârtie, dar în acelaşi timp le oferim alternativa care le permite să-şi rânduiască, să-şi transporte, să-şi analizeze şi arhiveze documentele în format electronic.
În acest demers Roxer Grup este cel mai important Premium Partner Xerox, care promovează serviciile de management al documentelor şi gestionarea imprimărilor oferind posibilitatea oricărei organizaţii să-si reducă costurile cu imprimările şi impactul asupra mediului înconjurător.
Puteţi intra în rândul celor cărora le pasă. Trebuie sa începeti prin a vă evalua corect costurile cu imprimarea. Dacă nu ştiţi cum să faceţi asta, vă ajutăm noi Gratis până în 28 februarie!
Numai împreună vom reuşi să facem ceva, altfel vom rămâne specia dominantă, care taie copacii, face din ei hârtie ca să aibă pe ce scrie: „Ocrotiţi pădurea”.
Adrian Bagdi